Doctrina hinduismului

Deşi în concepţia hindusă cu timpul şi-a găsit loc credinţa într-un Dumnezeu personal, totuşi, hinduismul este o religie politeistă bazată pe existenţa mai multor zeităţi cu atribuţiuni precise care controlează anumite părţi din Univers. ,, Învăţătura hindusă despre divinitate este pluri-conceptuală. Perioada vedică este dominată de credinţe politeiste, care s-au manifestat adeseori în practicile rituale sub forme henoteiste, înţelegîndu-se prin aceasta adorarea succesivă a unui singur zeu, ca zeitate supremă, fără respingerea altor zei. În perioada sacerdotală se va atribui importanţă mai mare jertfelor şi ritualurilor, credinţa în zei avînd un rol secundar. Lipsa de eficacitate a jertfelor a dus însă la o spiritualizare şi interiorizare a actului ritual legat de jertfă, iar multitudinea zeilor a fost anulată prin afirmarea unei identităţi supreme a întregii existenţe într-un singur principiu numit Brahman. Există doar o singură realitate, Brahman, care pătrunde întreaga lume însufleţind-o. Această tendinţă panteistă a fost departe de a înlătura credinţele în idoli, căci paralel cu panteismul upanişadic a fost promovată şi o mitologie idolatră. De reţinut că panteismul a permis apariţia şi a unor tendinţe teiste în sînul hinduismului. În ,, Şvetasvatara Upanishad“ se conturează primele temeiuri ale tendinţelor teiste, şi anume, credinţa într-un Dumnezeu personal. acest ,, Dumnezeu personal“ va fi identificat cu Şiva, Rudra, Vişnu etc. Şi aceste tendinţe teiste vor merge paralel cu politeismul şi panteismul clasic vedic şi, respectiv, upanişadic. ...Cît priveşte credinciosul hindus de rînd, el rămîne politeist în confesiunea sa de credinţă. Chiar dacă se întîmplă ca el să adopte în practica zilnică închinarea la un singur zeu, el se va închina tuturor zeilor, al căror număr este nemărginit...Dacă are de învins obstacole, va cere ajutorul lui Ganeşa, fiul lui Şiva; dacă are nevoie de tărie trupească pentru a duce la bun sfîrşit o muncă fizică se va ruga lui Hanuman, Zeul-Maimuţă; dacă tatăl este pe moarte se va adresa lui Rama ş.a.m.d. Mai amintim aici, ca trăsătură specifică hinduismului, credinţa în diferite zeităţi feminine-Şakti, Durga, Kali. Cultul acestora subliniază mai ales practicile rituale erotice. Cît priveşte relaţia dintre divinitate şi lume, teologiile hinduse o evaluează în mod diferit. Îndeobşte, hinduismul nu acceptă creaţia din nimic. Teologia vedantină, cea mai răspîndită, propune ideea unei creaţii imanente. Dumnezeu este considerat cauză materială a lumii şi de aceea El pătrunde în lumeîntr-o formă sau alta“ ( Istoria religiilor, Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Dr. Prof. Remus Rus, Ed. Institutului biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române-Bucureşti, 1991, p. 226-227 )